De la jumătatea lunii noiembrie, creştinii au intrat în Postul Crăciunului. Un timp pentru curăţare fizică şi mai ales spirituală, un timp pentru reflexie asupra vieţii şi a comportamentului. Lygia Alexandrescu, specialist în nutriţie, face imediat un plan alimentar în aşa fel încât să nu cădem în capcanele dezechilibrului şi a nu ajunge la medic slăbiţi şi fără vlagă.

”Și în post ca și în celelalte perioade ale anului, urmărim cele cinci mese pe zi, adică trei mese principale și două gustări de fructe” a spus Lygia Alexandrescu, nutriționist.

Să începem cu prima și cea mai importantă masă din zi

”Micul dejun e varianta recomandată cu care să se înceapă ziua, maxim la o oră de la trezire, în așa fel încât să ne luăm porția de energie de care avem nevoie în prima jumătate a zilei.  Din dietă vor fi carbohidrați, și aici ne referim la cereale integrale amestecate cu fructe, o variantă de mic dejun, sau humus sau salată de vinete. De asemenea, zacusca poate să fie și ea prezentă pe aceste felii de pâine, undeva 60-70 de grame, nu ne temem de ele atâta timp cât sunt dintr-o făină integrală avem fibre suficiente și le putem consuma cu bucurie” a Lygia Alexandrescu, nutriționist, la ”Numai de Bine” de la Antena 3.

Iar dacă este dezlegare la pește, există și mai multe variante

”O bucată de pește făcută la grătar de ieri poate fi consumată dimineață pe felia de pâine respectivă. De asemenea, să nu uităm că avem și varianta de icre făcute în casă, dacă e dezlegare putem mânca o lingutiță – două de salată de icre, până la urmă diferența o face cantitatea pe care o consumăm, din două lingurițe nu se întâmplă nimic. Și mai ales dacă sunt făcute în casă avem control pe ingrediente și nu sunt la fel de sărate, sunt bine spălate, uleiul de bună calitate și atunci le putem consuma lângă niște legume autohtone, ce a mai rămas în piață, câteva bucățele de ridiche sau de gulie” a adăugat nutriționistul.

Între mese, sunt recomandate fructele

”Avem abundență de citrice în acest moment și le putem consuma fără probleme, dar și struguri mai sunt din toamnă și putem să îi mâncăm în prima jumătate a zilei, astfel încât să avem energie și să avem suficient zahăr, suficiente glucide”.

Câteva ore mai târziu, urmează prânzul.

”Ne împachetăm de acasă sau ne facem pur și simplu niște wrap-uri, într-o lipie ne adunăm un pic de humus, de zacuscă sau avocado, câteva legume și ne facem așa niște pachețele pe care să le putem consuma sau dacă lucrăm de acasă, iată, putem să ne întoarcem la rețetele mănăstirești, la rețetele bunicii în care o mâncare de varză la cuptor cu suc de roșii făcută, fără potențiator de gust, cu un pic de borș ca să fie acră, cu mămăligă, de exemplu. Sau o mâncare de fasole uscată, dar făcută din boabe, nu cumpărată și nu din conservă în așa fel încât să avem control pe ingrediente.  Nu prăjim nimic, uleiul se adaugă după gătire” a mai spus specialistul.

A doua gustare poate fi alcătuită din fructe oleaginoase

”Aici ne referim la cinci – șase nuci sau la 20 de caju crude sau de migdale crude, în așa fel încât să putem avea o gustare sățioasă și care să ne mai dea energie și un pic de zvâc până la masa de seară.  Și apoi, supele cremă sau ghiveciurile sau o mămăligă la fel cu un pic de pește, dacă e dezlegare, ar putea să reprezinte o masă bună și variante bune pentru cinele de post” a încheiat Lygia Alexandrescu.